"Learn how to listen as things speak for themselves."

Bashô


23 oct. 2011

BLOGUL S-A MUTAT / THE BLOG WAS RELOCATED 

Din motive tehnice am fost obligată să-mi mut blogul la adresa:
Because of technical issues I was forced to move my blog to the following adress:


Rog pe toţi cei interesaţi să mă viziteze la noua adresă.
Please visit me at the new adress.





3 oct. 2011

2 oct. 2011

Concursul de Haiku şi Fotografie "ORAŞUL" pe linia de "START"

Pe www.orasul.ro a apărut anunţul despre Concursul de Haiku şi Fotografie "ORAŞUL". 

Dând click pe caseta respectivă, veţi putea citi întregul regulament precum şi exemplele comentate.
Am scris mai în detaliu despre haiku, căci mă adresez unor oameni care poate n-au auzit niciodată despre asta. E important ca fotografii să înţeleagă care sunt cerinţele fotografiei la haiku şi din ce perspectivă trebuie să privească această alăturare. Marţi voi trimite lista completă a tuturor haiku-urilor primite pe tema "ORAŞUL". Întârziaţii mai au deci şansa sa mai trimită până luni seara poeme pentru acest concurs, pe psioana@gmail.com.

CONCURSUL "HAIKU LA FOTOGRAFIE" - 



Octombrie 2011


Sursa: 1x.com




Vă aştept din nou să dezlegăm misterul....... În bezna lipicioasă uşa începe deodată să scârţâie astmatic. O rază clorotică de lună cade pe patru cârlige ascuţite.....:)

Vă rog să continuaţi în 17 silabe. Sau să spuneţi altă poveste, tot în 17 (una în plus sau în minus).

Până la 27 octombrie, pe psioana@gmail.com.





1 oct. 2011


REZULTATELE CONCURSULUI


"HAIKU LA FOTOGRAFIE"


SEPTEMBRIE 2011




Poemul câştigător:

cer greu de nori -
cenuşa scrisorii tale
pierdută în vânt

Cristina Monica Moldoveanu


5 haiku-uri evidenţiate:




Doina Bogdan

convieţuire –
mai multe orizonturi
sub acelaşi cer


Cristina Ailoaei

primul examen-
un băiat privește
turturelele


Moșii de toamnă -
femeia-n negru privește
turturelele

Cezar Florin Ciobîcă

cerul mohorât –
de aceeaşi culoare
turturelele

Virginia Popescu



cenuşiu în doi –
firul care-i leagă
sugrumându-i

Vasile Conioşi-Mesteşanu




Luna aceasta auparticipat 17 haijini cu un număr de 40 de haiku-uri în total. Deoarece împrejurările se repetă, sunt nevoită să mă repet şi eu: numărul haiku-urilorbune creşte de la lună la lună. Concret, au rămas pe ultima sută de metrii,umăr la umăr, 3 concurenţi cu 4 haiku-uri de o calitate deosebită. Alegerea celui câştigător a fost deosebit de grea, mai ales că criteriile aplicabile haiku-ului de tip „free”, pe care-l practicăm în mare măsură la genul acesta decreaţie, implică mult mai mult subiectivism decât cele folosite pentrujurizarea haiku-ului clasic.

În cele din urmă, pe podium s-a suit Cristina Monica Moldoveanu cu haiku-ul:

cer greu de nori -
cenuşa scrisorii tale
pierdută în vânt

Cristina Moldoveanu are două haiku-uri excelente în acest concurs, amândouă ţesute pe mesajul extras din fotografie, dar fără să facă nici unul dintre ele referire la conţinutul explicit al imaginii. L-am ales pe acesta deoarece m-a încântat felul în care preia un singur element vizual, îi dezghioacă sâmburele simbolic şi reconstruieşte mesajul din fotografie printr-un alt scenariu.

Cerul greu de nori este vizibil ca atare în griul uniform al fundalului scenei. Dincolo de constatarea elementului meteo, cerul greu de nori este exprimarea metaforică a relaţiei degradate între două persoane. Ceea ce asociem în mod normal cu doi porumbei alături este clasica relaţie de cuplu. Un el şi o ea aflaţi în plină tensiune relaţională, faţă-n faţă cu iminenţa furtunii.

Versurile următoare ne spun că ruptura s-a produs deja. O scrisoare, poate ultima, a fost arsă, şi deoarece transformarea ei în cenuşă nu pare a fi suficientă pentru a marca punctul final, rămăşiţele ei au fost lăsate în voia vântului. Cu delicată precizie subliniată de cuvântul „pierdută”, dezagregarea până la nefiinţă a unei legături de iubire ne este sugerată în tot dramatismul ei. Nici un bocet, nici un vaier explicit: simţim întreaga durere a acestei rupturi doar prin jocul vântului cu cenuşa unei scrisori. Realizăm însă importanţa acestei bucăţi de hârtie prin tratamentul aplicat ei: gestul de a arde o scrisoare nu-l face cineva decât în momente de maximă încordare sufletească. Indiferent care au fost motivele care au împins lucrurile până aici, arderea reprezintă simbolic ruperea definitivă a unei relaţii. Doi oameni îşi întorc feţele unul de la altul, fiecare luând-o pe alt drum. Mai întotdeauna un moment în care durerea şi suferinţa psihică acoperă orizontul precum norii de ploaie.

Descifrarea imaginii a fost, deci, făcută cu fineţe şi acribie (aş zice) japoneză. Cei doi porumbei (turturele, simbolul îndrăgostiţilor) stau alături, dar aşezaţi în sensuri contrare. Contratimpul, opusul, despărţirea, drumurile separate sunt asocierile cele mai fireşti. Cele două păsări parcă se uită încă una la alta, ca doi foşti tovarăşi de drum, care însă sunt pe punctul de a-şi arde trecutul comun şi de a-şi lua zborul fiecare către alte orizonturi.

Aproape la fel de frumos exprimată este despărţirea şi în celălalt haiku al Cristinei M. şi anume: drum cu sens unic - / în oglinda retrovizoare / chipul iubitei. Ambele poeme fiind excelente exemple de construcţie a unui haiku pornind de la faţa nevăzută a unei fotografii, şi nu de la elementele ei formale.

Remarcabile ca ţesătură sunt şi haiku-urile Doinei Wurm: convieţuire– / mai multe orizonturi / sub acelaşi cer şi între simboluri / pacea îndoielnică – /nimic nu-i perfect. Imaginea unor orizonturi diferite sub acelaşi cer este o excelentă metaforă pentru orelaţie în care cei doi parteneri s-au înstrăinat unul de altul.

Acelaşi lucrueste exprimat şi în haiku-ul Virginiei Popescu: cerul mohorât – /de aceeaşi culoare / turturelele, al lui Vasile Conioşi Mesteşanu: cenuşiu în doi – / firulcare-i leagă / sugrumându-i sau al lui Nelu Gârda: sub cer plumburiu -echilibru pe sârmă, / convieţuirea: drama unei relaţii care nu mai funcţionează.

De o factură deosebită este haiku-ul Cristinei Ailoaiei: primul examen- / un băiat privește / turturelele. Aici imaginea are altă interpretare. Norii cenuşii se lasă de data aceasta în sufletul elevului „prins” în chingile de fier ale examenelor. De câte ori nu ne-am gândit, fiecare dintre noi, atunci când priveam dintr-o sală de clasă o pasăre sau o pisică trecând alene prin curtea şcolii, că este mult mai bine să fii animal liber şi fără grija învăţatului, decât elev cu ghiuleaua temelor şi a examenelor legată de picior. Ne putem imagina foarte bine ce se întâmplă în sufletul băiatului care priveşte două păsări libere, cum stau fără griji şi se odihnesc pe un cablu, sub cerul deschis lor în orice direcţie. Respectând toate „canoanele” (austeritate ,minimalism, neutralitate) haiku-ul Cristinei A. este unul dintre cele mai reuşite.

De remarcat este şi haiku-ul Gabrielei Marcian: fire întinse / peste case bătrâneşti / loc de odihnă. Într-adevăr, două turturele pe un fir te duc foarte uşor cu gândul la atmosfera idilică a casei bunicilor, unde liniştea şi pacea odihnesc sufletul. Întâmplător, haiku-ul descrie perfect locul unde a fost făcută această fotografie: case vechi, bătrâneşti, pe o stradă destul de liniştită din Bucureşti.

Şi haiku-ul Juliei Ralia se evidenţiază printr-un honkadori original: melodia lui cohen / la fereastra mea - / cerul mai deschis (bird on the wire...). Pentru iubitorii muzicii lui Cohen (printre care mă numar si eu), o adevărată „pralină” lirică.

Închei, ca deobicei, cu menţiunea că ar mai fi câteva haiku-uri demne de un comentariu, dar nu doresc să transform postarea într-un eseu stufos.

Felicitări câştigătoarei, evidenţiaţilor şi tuturor celor care îşi lucrează muşchiul creativităţii lună de lună, trimiţând haiku-uri la fotografii dificile şi susţinând acest concurs care începe să atragă şi persoane străine de sfera haiku-ului.

Mulţumesc tuturor şi pe data viitoare.

28 sept. 2011

Grupul de discutii Haiku-ind: Haiku si Imagine








Aici discutăm, creăm, poezim, emulăm, epigonăm, fotografiem, vorbim poze, fotografiem cuvinte, ne uităm, ne amintim, combinăm, graficim, pozuim, şi încă multe altele, dacă vreţi şi puteţi......:)

16 sept. 2011



septembrie - 

pete mai mari de soare 

în umbra viţei

(Haiku: Ioana Dinescu, Grafica: Constanţa Erca)



14 sept. 2011

Calendarul la "Seara Japoneză" de la Cărtureşti Verona

Cărtureşti, Verona, marţi 13.09., ora 17: Seară Japoneză în cadrul Festivalului „Tea & Coffee”. Lume foarte multă, toate mesele ocupate, oameni interesaţi şi atenţi la ceea ce se întâmplă pe scenă. La o masă în colţ, bine plasată din punct de vedere al „vadului”, Constanţa Erca, Dan Doman, Anca Petcu şi cu mine, 3 machete de calendar bine expuse şi câteva afişe care anunţă „Primul Calendar Haiku/Haiga din România”.
După demonstraţia d-lui Radu Rusu (Ro Bonsai) urmează să prezint Calendarul 2012. Iniţial nu fusese vorba să fac nicio prezentare, doar să „stăm pe lângă…”, cu cele 3 modele, şi să dăm informaţii despre. După ce organizatorii evenimentului, Media Events şi Librăria Cărtureşti, au văzut machetele, am fost rugată să poftesc pe scenă cu exemplarul de perete A3 în mână (pentru vizibilitate maximă) şi să spun povestea calendarului. Cred că asta spune deja foarte mult despre succesul acestui proiect.
După prezentare am avut parte de multe reacţii ale publicului, şi toate pozitive. Ni s-au făcut propuneri de colaborare, ni s-au dat deja comenzi, am fost felicitaţi pentru idee şi execuţie. Ba către sfârşit era cât pe ce să rămânem fără calendar. Câtorva „fani” le-a plăcut atât de mult, încât au încercat să „subtilizeze” toate machetele. O declaraţie de iubire mai autentică nu se poate!
Vom încerca, deci, să mergem pe mai multe fire, poate reuşim totuşi o tipărire şi/sau distribuţie sub o „umbrelă” mai largă. Fără să ne facem iluzii sau speranţe (experienţele de până acum cu edituri sau firme m-au învăţat să fiu ceva mai reţinută), merită să urmărim aceste fire.
Şi poate cel mai important lucru: calendarul, în oricare dintre aceste trei variante, arată minunat. Unele pagini nu au culorile pe care le vedem pe ecran, mai sunt detalii de pus la punct sau îmbunătăţit (acesta fiind şi scopul tipăririi unor exemplare de testare), dar ca ansamblu avem un produs care suportă orice concurenţă. 

13 sept. 2011

Despre puterea poeziei


Since earnestly studying the Buddhist doctrine of emptiness
I've learned to still all the common states of mind.
Only the devil of poetry I have yet to conquer –
let me come upon a bit of scenery and I start my idle droning


De când am început să studiez serios doctrina budistă a golului, am învăţat să-mi înfrânez toate stările de spirit obişnuite. 
Mi-a mai rămas să înving doar demonul poeziei - căci e de-ajuns să mă întâlnesc cu farmecul unui peisaj ca să încep să torc a reverie



~ Po Chu-I ~


9 sept. 2011

Calendarul Haiku 2012 la "Seara Japoneză"

Marţi 13.09. la Cărtureşti Verona, începând cu ora 17.00, are loc o "Seară Japoneză" în cadrul: http://tea-coffee.ro/archives/2021.
Pe lângă o ceremonie a ceaiului, demonstraţie bonsai şi ikebana, vom fi şi noi prezente, cu 3 modele de calendar haiku 2012.
Ne-am bucura să ne fiţi alături.

3 sept. 2011

CALENDAR HAIKU 2012


Lume, lumeeee! Veniţi să vedeţi, veniţi să citiţi …. şi să vă

minunaţi!



Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, Calendarul Haiku


 2012 este aici!

Am bucuria să vă pot prezenta mai jos proiectul nostru finalizat.

Ideea acestui calendar s-a conturat acum ceva vreme, pe când căutam un calendar românesc mai deosebit. În ultimii ani nu am reuşit însă să găsesc un astfel de produs. Văzând fotografiile, de multe ori înfricoşător de urâte ale calendarelor din comerţ, mă gândeam cât de interesante ar fi fotohaiku-urile pentru acest scop. Să nu pierdem din vedere că între haiku-ul (clasic), cu exigenţele lui sezoniere, şi calendar, ca obiect "anotimpic", există o înrudire de genom. Aşa s-a născut hotărârea de a încerca alcătuirea unui calendar cu poemele comunităţii noastre de haiku, însoţit de imagini pe măsura lor.

După lansarea invitaţiei către toţi autorii de haiku interesaţi, am primit, în timp, foarte multe poeme, dintre care, cum era de aşteptat, un număr semnificativ de haiku-uri bune şi foarte bune. Celor 28 de persoane care mi-au trimis poeme le mulţumesc. Din păcate (pentru cazul în speţă),  anul nu are decât 12 luni, aşa că din cele peste 70 de haiku-uri selectate, nu am putut folosi decât 12. De ciudă, am mai pus deoparte încă 12, pentru un Calendar Fotohaiku. Deoarece obţinerea a 12 fotografii bune implică mult mai multă coordonare (fotografi diferiţi, drepturi de autor, etc.), am ales să finalizez întâi un calendar haiga. 
Talentul de grafician al Constanţei Erca a avut, astfel, posibilitatea să se concretizeze în 12 planşe excepţionale, care, după părerea mea, pot sta alături – poate chiar deasupra - oricărui alt calendar haiku din lume. Fiecare dintre aceste planşe a fost îndelung gândită, muncită, refăcută, astfel încât ea să fie la înălţimea haiku-ului pe care-l ilustrează. De la culoarea, mărimea, încadrarea fonturilor până la nuanţele folosite pentru fundal, trecând prin găsirea unui mic „clou” pentru fiecare imagine, o "găselniţă" jucăuşă, astfel încât grafica să nu repete plat textul, totul a însemnat o muncă îndârjită de peste jumătate de an. Nu cred că greşesc atunci când spun că nu cunosc pe nimeni în afara de Constanţa Erca, care să fi fost capabil de un asemenea entuziasm, sensibilitate şi răbdare, totul cuplat cu o creativitate ieşită din comun. Alături de ea, am putut să asist la dificultăţile pe care le presupune transcrierea inteligentă a unui poem în imagine. Şi nu am avut decât de învăţat! Îi mulţumesc, în nume propriu - şi sper să nu supăr pe nimeni dacă o fac şi în numele celor 12 autori selectaţi - pentru că a acceptat această provocare şi pentru că rămâne alături de noi, de cei care ştiu să-i aprecieze efortul şi investiţia afectivă în proiectele comune.

Fără a avea pretenţia că am creat un calendar haiga după canoane clasice, mai ales că nu ne-am propus, Constanţa şi cu mine, nici o secundă acest lucru, cred totuşi că ne-a reuşit un „obiect” bine făcut din toate punctele de vedere. Calendarul este original, dar nepretenţios, suficient de „comercial” ca să poată fi vândut, la o adică, în librării. Valoarea lui este cu atât mai mare, cu cât este primul (dar cu siguranţă nu ultimul) calendar de acest fel din România. În plus, faptul că haiku-urile sunt traduse şi în engleză îl face un posibil cadou inedit şi pentru nevorbitorii de limbă română.

Spre surprinderea mea, nici o editura sau tipografie, din cele câteva cărora le-am trimis pagini din acest calendar, nu a sesizat potenţialul acestui proiect. De aceea mă adresez tuturor celor care citesc acest blog cu rugămintea de a ne sprijini la tipărirea/distribuirea calendarului. Propunerile, ideile, feed-back-ul la adresa: psioana@gmail.com.

Iată calendarul, foaie cu foaie. Un click pe fiecare imagine şi ea apare mărită într-o fereastră separată, astfel încât să-i puteţi observa detaliile:


















2 sept. 2011

Şi pentru că un feed-back este, mai mereu, stimulativ pentru toţi cei implicaţi într-un concurs, redau mai jos comentariul (venit prin mail) autoarei fotografiei cu uşa verde, Andreea Aştefanei:

"Sunt placut surprinsa de asocierea fotografiei mele cu un simbol, Camera Sambô, din opera lui Mircea Eliade. Fotografia a fost facuta in Sibiu. Usa aceasta mi-a atras imediat privirea datorita culorii, un verde misterios. Recunosc ca am fost curioasa sa vad ce se ascunde in spatele ei, dar era incuiata. Si pentru ca mi-a placut asa de mult m-am gandit sa o imortalizez. Felicitari castigatorului, dar si autorilor celorlalte haik-uri, care au incercat, ca si mine de altfel, sa descopere misterul usii verzi....
Haik-ul castigator e superb. Este cea mai frumoasa interpretare care s-a putut da pozei mele."
CONCURSUL "HAIKU LA FOTOGRAFIE" - 
Septembrie 2011


Sursa: cablul din fata casei
(producţie proprie)


O nouă imagine aşteaptă interpretările voastre. 
Oricine poate trimite haiku-uri până pe 27.09. la adresa: psioana@gmail.com
Vă aşteptăm!

1 sept. 2011

REZULTATELE CONCURSULUI "HAIKU LA FOTOGRAFIE"
AUGUST 2011



Sursa:  www.andreea-maria-photography.com




Poemul câştigător:


Camera Sambô -
așteptându-l pe Dumnezeu
să mă ia în brațe

Cezar Florin Ciobîcă


5 haiku-uri evidenţiate:

cheia ruginită
s-a pierdut în iarbă -
rouă pe deget

Cristina Monica Moldoveanu
uşa vopsită -
amurgul pătrunde prin
gaura cheii

Cristina Ailoaei
în zorii zilei -
prin  gaura cheii
primele raze

Andra Andronic
ecou din adânc -
ici-colo doar urmele
mâinilor tale

Petru Ioan Gârda
nicio adresă -
reper doar uşa verde
cu mâner străvechi

Ana Urma



În luna august, prin tradiţie lună „moartă”, am avut surpriza să strângem, totuşi, în jurul acestui concurs mai mult de doi participanţi. Mai exact, au participat la concurs 19 autori cu un total de 43 de haiku-uri. Şi asta, în condiţiile în care fotografia oferită a fost una deosebit de dificilă prin simplitatea şi ermetismul ei. Se pare, deci, că aniversând o jumătate de an de existenţă, putem spune că „instituţia” acestui concurs a prins rădăcini şi ne putem uita cu încredere la următoarea jumătate de an. Cu paşi mici către culmile Fuji-ului…..:)

Cum remarcam şi în lunile precedente, selecţia poemului premiant devine din ce în ce mai grea. Calitatea haiku-urilor rămâne înscrisă într-un trend ascendent, care face departajarea „cel-mai-bun-ului” din ce în ce mai dificilă. Astfel, argumentele cu care pot susţine alegerea de luna aceasta sunt mai pronunţat subiective decât în alte luni: între alte 5, 6 haiku-uri care ar fi putut la fel de bine să stea pe podium (şi pe care, în parte, le regăsiţi între cele evidenţiate), l-am ales pe cel al lui Cezar Ciobîcă pentru originalitatea şi profunzimea ideii. Cheia „camerei Sambô”  din acest haiku o regăsim în „Noaptea de Sânziene” a lui Mircea Eliade.

În opinia mea există puţini autori a căror operă să se preteze mai bine unor întrepătrunderi cu sfera lirico-filozofică a haiku-ului decât cea a lui Mircea Eliade. Iar alegerea „Sânzienelor” ca bază de construcţie pentru acest poem honkadori mi s-a părut deosebit de reuşită. Conform definiţiei adaptate pentru haiku-ul internaţionalizat, un honkadori reprezintă aluzia, trimiterea pe care o regăsim în poem la altă creaţie literară. Un honkadori ar trebui să aibă atât yugen – subtila şi misterioasa profunzime a lucrurilor abia sugerate de poem, cât şi ushin – cerinţă referitoare la dicţia cu care sunt declamate versurile. Dacă ushin-ul ni se poate părea mai puţin relevant în acest context (deşi pe deplin aplicabil), întreaga construcţie a romanului „Noaptea de Sânziene” musteşte de yugen, lucru care se transmite pe deplin şi haiku-ului premiant.

Fără a putea să fac, în acest cadru, o analiză aprofundată a simbolisticii „camerei Sambô” în opera lui Eliade, mă rezum la a da câteva repere esenţiale. Pentru cei care doresc să afle mai mult: cartea lui Petru Ursache, Camera Sambo, Ed. Eikon, 2008.

Iată doar câteva idei: la Eliade această cameră Sambô reprezintă ieşirea din timpul istoric prin separarea locului sacru – atemporal, de cel profan, unde realitatea exterioară se manifestă prin timp şi interacţiune cu ceilalţi. Refugiul, ieşirea din lumesc, din timp, se face trecând pragul acestei camere secrete, descris de Eliade ca un „loc paradiziac”, izvor de beatitudine şi fericire. Trăirea autorului îşi are originea într-o întâmplare reală din copilărie, în casa părintească de la Râmnicu-Sărat. Acesta, copil fiind, pătrunde pe furiş în camera de oaspeţi inaccesibilă copiilor, unde are o trăire mistică în faţa dezvăluirii bruşte şi neaşteptate a unui mister. „Storurile erau lăsate şi perdelele grele, de catifea verde, erau trase. În odaie plutea o lumină verde, irizată, ireală, parcă m-aş fi aflat dintr-o dată închis într-un bob uriaş de strugure." (Memorii, I,9).

Citez din Eliade, Noaptea de Sânziene, pasajele care cuprind cheia de descifrare a haiku-ului lui Cezar Ciobîcă: "Storurile erau lăsate şi în cameră era o penumbră misterioasă, o răcoare de cu totul altă natură decât răcoarea celorlalte camere în care pătrunsesem până atunci. Nu ştiu de ce mi se părea că totul pluteşte acolo într-o lumină verde; poate unde perdelele erau verzi. Căci, altminteri, camera era plină de fel de fel de mobile şi lăzi şi coşuri cu hârtii şi jurnale vechi. Dar mie mi se părea că e verde. Şi atunci, în clipa aceea, am înţeles ce este Sambô. Am înţeles că există aici pe pământ, lângă noi la îndemâna noastră, şi totuşi invizibil celorlalţi, inaccesibil celor neiniţiaţi - există un spaţiu privilegiat, un loc paradiziac, pe care, dacă ai avut norocul să-l cunoşti, nu-l mai poţi uita toată viaţa. Căci în Sambô simţeam ca trăiesc aşa cum nu mai trăisem până atunci; trăiam altfel, într-o continuă, inexprimabilă fericire. Nu ştiu de unde izvora beatitudinea fără nume. Mai târziu, amintindu-mi de Sambô, am fost sigur că acolo mă aştepta Dumnezeu şi mă lua în braţe îndată ce-i călcam pragul. N-am mai simţit, apoi, nicăieri şi niciodată o asemenea fericire, în nici o biserică, în nici un muzeu; nicăieri şi niciodată."

Am reprodus pe larg cele de mai sus pentru a demonstra complexitatea subtilă a firelor cu care Cezar Ciobîcă a reuşit să lege poemul de imagine. Unul din atributele pregnante ale uşii din fotografie este culoarea verde, culoare atât de specială încât aproape că-şi câştigă o anumită autonomie, devenind la fel de importantă ca obiectul. Nu este doar o uşă, ci este una verde. Lumina camerei Sambô are aceeaşi calitate, un verde mistic, care imprimă trăirii copilului acea unicitate de neegalat între toate celelalte experienţe ulterioare.

Un alt aspect pe care autorul haiku-ului l-a sesizat cu multă sensibilitate este dimensiunea simbolică a uşii. Avem în fotografie o imagine aproape arhetipală a uşii închise, ca barieră ce poate fi înlăturată/deschisă sau nu, între două lumi: cea de dincoace (lumea profană, reală, prozaică, lumea privitorului care se află în faţa unei uşi închise), şi cea de dincolo de uşă (misterul, sacrul, spaţiul privilegiat, în care accesul este posibil doar celor iniţiaţi).
Pentru alesul care ar reuşi să pătrundă în acest spaţiu iniţiatic, Dumnezeu Însuşi stă pregătit să-l primească-n braţe. Cezar Ciobîcă are intuiţia iminenţei Creatorului dincolo de uşa închisă: aşteaptă miracolul Îmbrăţişării Dumnezeieşti. 
Astfel, poemul nu poate fi înţeles decât în funcţie de imaginea care l-a generat, precum şi în contextul operei „honkadori-zate”. Iată două dificultăţi ale haiku-ului la fotografie şi ale folosirii honkadori-ului, care au fost excepţional rezolvate de autor.

Până la urmă, fiecare dintre noi are o „cameră Sambô”, un loc secret, chiar dacă nu este unul fizic, în care ne retragem atunci când dorul de trăiri epifanice ne obligă să apăsăm pe clanţă şi să trecem pragul. Aici descopăr o altă calitate a acestui haiku: atingerea unor stări de spirit universale, cu rădăcini în inconştientul colectiv al oamenilor din toate culturile şi timpurile. Mă refer la foamea de mister şi la năzuinţa spre revelaţia divinului.

Un haiku de smarald pentru o fotografie giuvaer! Felicitări, Cezar Ciobîcă!

Nu vreau să închei această prezentare până nu reiterez faptul că şi alte haiku-uri de pe podium ar fi meritat aceeaşi cinste. Mă limitez doar la a arăta cu degetul către poemul Cristinei Moldoveanu care extrage din imagine o cu totul altă partitură, o broderie delicată, însă la fel de bogată în înţelesuri şi profunzimi; către cel al Cristinei Ailoaiei şi al Andrei Andronic, care farmecă „în oglindă”, circadian, prin poezia imaginii: un apus, respectiv un răsărit, privite prin gaura cheii; către haiku-ul lui Nelu Gârda care ne obligă să privim, printr-un procedeu de revelare a amprentelor, către partea nevăzută a lucrurilor (ecoul şi urmele mâinilor, reale dar invizibile); către reuşitul şi intraductibilul senryu al lui Gheorghe Postelnicu care se joacă ingenios cu cuvintele şi multiplele înţelesuri ale acestora – fiindcă nu a mai încăput în tabelă, îl redau aici:
pe lacul verde
țintuită broasca -
ușă de castel

către poemul Anei Urmă care descrie minimalist şi eliptic calitatea de reper (poştal?) unicat al unei astfel de uşi……..şi ar mai fi, dar mă opresc aici cu conştiinţa faptului de a fi procedat nedrept faţă de alte câteva haiku-uri foarte bune care nu au fost pomenite, dar care ar fi meritat şi ele un comentariu.

Felicit din nou cu plecăciune pe toţi cei care trimit haiku-uri pentru acest concurs, făcând o reverenţă în faţa calităţii foarte bune a unui număr din ce în ce mai mare de poeme. În faţa acestei situaţii, rog pe toţi participanţii să se gândească dacă nu ar merita să scoatem o dată pe an un album fotohaiku cu poeme selectate, şi anume nu doar cu cele care şi-au găsit loc pe podium, ci cu toate haiku-urile reuşite trimise lună de lună.
Aştept răspunsuri/comentarii/propuneri la: psioana@gmail.com