Am primit de la Clelia Ifrim notiţele de mai jos. Scurtul comentariu la haiku-ul poetei japoneze Chiyo - jo este doar un "indicator rutier": te îndreaptă în direcţia cea bună, dar nu dezvăluie totul, lasându-ţi bucuria de a descoperi singur adâncimea lucrurilor. Îl redau mai jos, aşa cum mi-a fost trimis.

Viaţa văzută, vis nevăzut

(Câteva notiţe ale Cleliei Ifrim)

Îi  scriam lui Charles Trumbull, editorul revistei „Modern Haiku”, care mă rugase să-i dau câteva amănunte despre eseul meu "Este pauza un spaţiu alb?", că realitatea nu are aceeaşi poartă pentru occidentali şi orientali. Scriindu-i acest lucru, nu ştiu dacă mă simţeam orientală sau occidentală. România, ţara în care m-am născut şi trăiesc din totdeauna, este aşezată la Porţile Orientului, "unde totul este mai lejer", cum spunea un diplomat francez în secolul XIX. Pontus Euxinus, Capătul Lumii, unde marele poet latin Ovidius a fost exilat  de împăratul Augustus,  este un loc  pe ţărmul Mării Negre, care deschide poarta spre orient.

Făcând ordine în însemnările mele despre haiku, am găsit notate pe aceeaşi pagină următoarele:

„Plasa de păianjen

care-mi leagă poarta

deseori e ruptă”

James W.Hacket

„Fir de zorele

prins de lanţul fântânii -

cer apă-n vecini”

(the morning glory-

the well-bucket entangled

I ask for water)

Chiyo - jo

Vechile cărţi sfinte, filozofia şi poezia orientală, sau un vers de Longfellow, vorbesc despre faptul ca  „viaţa nu este decât un vis”.

Chiyo - jo nu rupe firul de zorele pentru a scoate apa din fântână. Nu tulbură nimic din jur. Ordinea firească, naturală , este mai puternică decât cea făcută de om.   S-ar putea ca Chiyo -jo să nu fi găsit apă în altă parte şi să fi răbdat de sete. Poate fântâna aceea era singura din sat. Nu ştim. Ce ştim cu precizie este faptul că ea nu a rupt firul de zorele care se urcase pe lanţul fântânii, pentru a scoate apă de băut sau pentru mâncare. Nu a vrut să rupă viaţa zorelelor, dar mai mult, ea nu a vrut să rupă visul acestora.

Clelia Ifrim