Jane Reichhold, Aha Poetry (www.ahapoetry.com) spunea în 1996, într-unul din mesajele postate pe Lista Shiki (spicuiesc):
Cad în admiraţia unui haiku atunci când:
1. acesta mă surprinde, reluând un motiv mai vechi şi dându-i o nouă semnificaţie.
2. conţine o relaţie internă, un loc în care spiritul meu recunoaşte un cuvânt, un factor sau o imagine care leagă celelalte două imagini pentru a crea un efect nou.
Exemplu: bucăţi din faţa ei
expediate la laborator –
prea târziu pentru crema solară
3. te pune în faţa unei enigme, prezentându-ţi două imagini incongruente, dar arătându-ţi printr-o a treia care este legătura dintre ele.
Exemplu: orăcăit de broaşte
în trandafirii din coşul de rufe murdare
imprimaţi pe un tricou
4. mă pune pe gânduri: de ce a folosit autorul acest cuvânt sau aceste imagini.
5. mă face să-mi doresc să-l fi putut scrie eu. Stima cea mai mare de care sunt capabilă în faţa unui poem este atunci când gândesc: „este într-adevăr aşa!” N-aş fi putut să-l scriu mai bine.
6. nu-mi lasă posibilitatea altui răspuns decât: „mmm!” (mă lasă fără glas).
7. spune exact ceea ce este, fără judecată de valoare sau manipulare a emoţiilor mele. Vreau să-mi păstrez libertatea de a decide dacă simt admiraţie sau compasiune.
8. poemul are o atitudine pozitivă.
9. îmi vorbeşte de viaţa unei persoane, cu toate faţetele şi situaţiile ei. Dincolo de toate tehnicile haiku-ului, nu există nimic peste poezia măsurată în mâinile unui scriitor abil, care are o inimă deschisă.
10. îmi adânceşte conştientizarea universului, a aproapelui meu şi a propriei persoane.
11. răstoarnă o barieră sau o regulă, şi dovedeşte că imposibilul este posibil.
12. utilizează o metaforă sau o comparaţie într-o lumină nouă, diferită de cea pe care noi, occidentalii, o foloseam. Având încredere în capacitatea autorului de a citi şi de a înţelege, folosind juxtapunerea şi legăturile interne, pot lua naştere noi posibilităţi. Metafora şi comparaţia sunt uneltele de bază ale poetului. Să nu vi le îndepărtaţi doar fiindcă cineva v-a spus s-o faceţi. Luaţi-le, ascuţiţi-le, răsuciţi-le până când lucrul acesta vi se va părea a fi natural, iar apoi simţiţi-vă liberi să vă folosiţi de ele; şi deodată, veţi ştii şi cum s-o faceţi.
13. îmi arată lumea într-o lumină nouă; când îmi vorbeşte de locuri unde nu te aştepţi să întâlneşti „poezia” – autocolante, graffitti, titluri sau anunţuri de ziar; cuvinte spontane.
14. respectă viaţa sub toate formele şi manifestările ei. Poezia vorbeşte despre creaţie, nu despre distrugere. Amintiţi-vă de admonestarea făcută de Basho către Kikaku, atunci când acesta din urmă a scris un haiku despre „smulgeţi aripile unei libelule, ciuşcă roşie”. Basho a modificat simplu poemul, spunând: „adăugând aripi unei ciuşte roşii; o libelulă”. (Şi dacă nici asta nu e o comparaţie…..bună dimineaţa?!)
15. este imperfect, căci astfel îmi capturează mintea şi mă amuză atunci când încerc să-l rescriu pentru a-mi atinge scopul. Cred că Ann a scris următoarele:
spilled milk
sponge
ruined
(lapte vărsat
buretele
ruinat)
L-am refăcut astfel:
lapte vărsat
rămas în burete
mirosul lui
16. mă face să văd de o manieră diferită un lucru sau o credinţă comună. E foarte uşor să ai un spirit limitat. Poezia este viziunea a ceea ce este aici şi acum, şi a ceea ce ar putea fi.
17. mă intrigă şi mă stârneşte, sau când este prea mare pentru ca mintea mea să-l poată cuprinde. Dacă poemul este prea obtuz pentru mine, probabil că-l voi abandona, dar dacă are suficient mister pentru a mă captiva în încercarea de a-i descoperi semnificaţia…..ahhh, ce bine e!
18. se scrie singur – puf! Iată-l…şi e perfect.
19. are nevoie de mult timp pentru a se elabora în mintea mea. Este ceea ce sug ca pe o pastilă de tuse, lucrându-l să iasă perfect, pe forma gurii mele. Şi cât de îndelung persistă gustul! Cum îmi rămâne senzaţia pe vârful limbii!
20. îmi aminteşte să fiu mai conştientă de ceea ce fac, de cum fac ceea ce fac şi de modul în care abordez lumea întreagă.
21. se joacă cu cuvintele, cu calambururile şi semnificaţiile, pentru a-mi arăta bogăţia limbajului şi complexitatea spiritului nostru, imensitatea sufletului.
22. are un umor lejer care permite lucrului sau persoanei în cauză să-şi păstreze natura originală, demnitatea sau stima faţă de propria persoană.
23. când mă ţine trează noaptea.
