REZULTATELE CONCURSULUI "HAIKU LA FOTOGRAFIE"
IUNIE 2011
Poemul câştigător:
cumpăna vremii –
o umbră întârzie
în veacul trecut
Petru Ioan Gârda
5 haiku-uri evidenţiate:
Lunea Morților - tangoul umbrelor pe asfaltul încins Cezar F. Ciobîcă | soare la apus – doar umbrele se întind când munca e-n toi Maria Doina Leonte |
strada pustie – de-o viaţă el şi umbra tot împreună Cornel C. Costea | omul şi umbra – norul spre-apus destramă loialitatea Doina Bogdan |
în drum spre casă - umbra căruciorului scârțâie și ea Cristina Ailoaei |
O lună plină de suspans. Până acum câteva zile trimiseseră haiku-uri abia vreo şapte persoane. Pe ultima sută de metri numărul participanţilor a ajuns la 21, cu un total de 40 de haiku-uri. A doua surpriză a constat în numărul neobişnuit de mare de poeme bune şi foarte bune. Podiumul începe să fie neîncăpător, diferenţa între haiku-urile premiate/evidenţiate şi celelalte fiind de multe ori abia sesizabilă. Niciodată până acum nu mi s-a părut mai dificil de selectat, şi mai ales de argumentat pertinent această selecţie.
Toate acestea mi se par a fi un semn tare bun. Pe de o parte, această evoluţie arată că autorii unei astfel de lirici - atât de speciale şi dificile - cum este haiku-ul scris pentru o anumită imagine, învaţă repede şi aplică cu precizie cheia componistică a acestui gen. Pe de altă parte, acest lucru dovedeşte că un asemenea concurs are şanse de supravieţuire, găsindu-şi o nişă a lui: o comunitate subţire, dar rafinată, care gustă provocările şi dificultăţile speciale impuse de „comanda” unei imagini, al cărei mesaj trebuie recunoscut, extras şi completat cu o precizie de ceasornicar pasionat de fineţea mecanismului din mâinile sale.
Recolta acestui iunie face dovada că cei care se strâng lună de lună în jurul acestui concurs încep să fie nişte „profesionişti” ai genului. Până la sfârşitul anului am convingerea că se va strânge suficient material pentru o antologie care să reprezinte, poate, un cap de pod în „subspecia” haiku-ului scris pentru o imagine dată.
De data aceasta premiantul este Nelu Gârda cu poemul:
cumpăna vremii –
o umbră întârzie
în veacul trecut
Un poem plin de profunzime, care respectă regula fundamentală a haiku-ului la fotografie: nu descrie imaginea, dar este legat organic de ea.
Autorul porneşte de la imagine, descifrând-o într-o manieră plină de originalitate şi neprevăzut. Umbrele lungi din fotografie ne duc cu gândul la un ceas anume al zilei, apusul. „Cumpăna vremii” – sintagmă sugestivă pentru a descrie „trecerea” - trimite atât la acest moment al zilei, cât şi la alt aspect al imaginii, şi anume „tărăboanţa vetustă” a personajului din fotografie, care pare coborâtă din alt veac. Suprapunerea sensurilor este desăvârşită: umbrele obiectelor „scăpătate”, acompaniate de umbra unui om al „zilei de ieri”, converg cu mesajul pe care-l extragem de obicei atunci când vorbim de amurg. O zi se sfârşeşte, un om sărman se uzează încet sub mizeria cotidiană, o epocă apune şi ea, prefăcând în umbre/amintiri ceea ce ieri era viu, funcţional şi plin de culoare. Un „mono no aware” extras exemplar din imagine şi transpus în trei versuri. Felicitări, Nelu Gârda!
Un haiku original – şi în aceeaşi notă interpretativă ca cel premiat – este şi cel al lui Cezar Ciobîcă. Aici această „lune a morţilor” asociată cu tangoul mă trimite cu gândul la o sărbătoare mexicană a morţilor. Foarte bine surprinsă dinamica liniilor din imagine: orizontala umbrelor versus verticala corpurilor, ceea ce sugerează exact cadenţa unor paşi de tangou.
Felicitări tuturor, chiar şi (sau mai ales lor) celor care, deşi ar fi meritat să fie pe podium, nu au mai avut loc.
Dacă mă opresc aici şi nu punctez şi celelalte haiku-uri evidenţiate, nu înseamnă că ele ar fi mai puţin vrednice de un comentariu. Din contră! Văzând calitatea în creştere a poemelor, mă gândesc dacă nu ar fi deja necesar un grup de discuţii şi dezbateri pe această temă. Un schimb de opinii, comentarii, observaţii pe marginea concursului, dar şi, lărgit, pe tema haiga-lei cred că se impune. Rog pe cei pe care i-ar interesa acest lucru să-mi dea un semn de viaţă. Am putea crea un grup yahoo pe această temă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu