Haiku-ind

1 mai 2011

CONCURSUL "HAIKU LA FOTOGRAFIE" -

Mai 2011

Sursa: 1x.com.

O nouă fotografie vă aşteaptă să vă încercaţi puterile. Haiku-ul poate fi şi vesel, maliţios, tandru, omenesc....

Dead-line: 27.05.

Succes!

REZULTATELE CONCURSULUI "HAIKU LA FOTOGRAFIE"

APRILIE 2011

Poemul câştigător:

doi singuratici

pe drumuri diferite -

uniţi în noapte

VIRGINIA POPESCU

5 haiku-uri evidenţiate:

trestie în vânt - fumul colibei urcă în jurul lunii Cristina Monica Moldoveanu	cu Domnu-n suflet spre un liman mai bun adio, sclavie! Cezar Florin Ciobîcă		o zi pe lună în grevă japoneză – fuge de haiku Dan Norea
aureolă – până la sfinţenie e drum lung şi greu Daria B.		punct şi contrapunct - peste luna răsărind copilul trece Bea Hurmuz

În luna aprilie au participat 15 persoane cu un total de 32 de haiku-uri. Mulţumim tuturor celor care au susţinut, din nou, concursul.

Dintre numeroase haiku-uri bune, şi luna aceasta, l-am ales pe acesta:

doi singuratici

pe drumuri diferite -

uniţi în noapte

Virginia Popescu reuşeşte să dea un sens imaginii fără să „inventeze” o poveste. Deşi fotografia nu este descrisă, haiku-ul este legat trainic şi convingător de ea, prin multiple fire de înţelesuri. Versurile surprind, fără să povestească, calităţi esenţiale ale „actorilor” din imagine: luna şi băiatul.

Amândoi singuratici, căci fiecare se află în lumea lui, uniţi însă tocmai prin această solitudine.

Amândoi angajaţi pe traiectoria proprie, uniţi însă prin faptul de a se afla „pe drum” - metaforă a condiţiei noastre de aparţinători ai lumii formelor, în care constantă este doar schimbarea permanentă.

În sfârşit, amândoi uniţi, într-adevăr, prin noapte, căci aşa cum luna are nevoie de întuneric ca să-şi poată desfăşura farmecul selenar, tot aşa şi o anumită fugă/trecere are nevoie de beznă pentru a găsi calea către lumină.

Felicitări Virginiei Popescu pentru reuşită! Felicitări celor cinci tovarăşi de podium!

Felicitări tuturor celor care au participat! Aşa cum spun nemţii: „Mai important decât să câştigi este doar să participi!” Vă aşteptăm, mai numeroşi şi mai curajoşi, în luna mai.

15 apr. 2011

CALENDAR FOTOHAIKU

Revin cu anunţul făcut, acum ceva vreme (26.02.) pe „Romanian Kukai”: „CALENDARUL FOTOHAIKU 2012”. Reamintesc că până la finele lunii aprilie puteţi trimite haiku-uri cu kigo-ul corespunzător lunilor martie şi aprilie 2012.

Redau în continuare întregul „regulament” al selecţiei poemelor pentru calendarul 2012.

Vă propun să scoatem împreună, pentru anul 2012, un calendar cu haiku-uri şi imagini. Important ar fi ca până la sfârşitul lui august să avem toate haiku-urile şi fotografiile selectate, urmând ca în septembrie să mă ocup de selectarea unei edituri sau tipografii. Calendarul ar trebui să intre la tipar în octombrie ca să poată ajunge la un (potenţial) public la începutul lunii decembrie.

Iată cum am gândit, deci, proiectul: avem câteva luni la dispoziţie, pentru a selecta haiku-urile şi, apoi, pentru a găsi pozele corespunzătoare. Vă propun să trimiteţi în fiecare lună a acestui an, începând cu martie, haiku-uri pentru câte două luni din anul următor. Adică: între 1 – 30 martie a.c. aştept haiku-uri corespunzătoare lunilor ianuarie şi februarie din calendarul proiectat. Kigo-ul va fi deci de iarnă. În aprilie a.c. voi primi haiku-uri corespunzătoare lunilor martie şi aprilie din viitorul calendar (kigo de primăvară, deci), şi tot aşa mai departe până în august anul acesta, când se vor trimite haiku-uri pentru lunile noiembrie şi decembrie 2011.

Vorbim aici de haiku-uri de tip „clasic”, cu kigo şi tematică sezonieră, legată de natură.

Se primesc maximum trei haiku-uri pentru fiecare lună (deci în total 6 pentru 2 luni) de la fiecare autor. Cele 12 haiku-uri alese în final, pentru cele 12 pagini ale calendarului 2012, vor fi anunţate în septembrie, după ce s-a făcut întreaga selecţie.

În calendar va apărea pe fiecare pagină haiku-ul respectiv, numele autorului precum şi o fotografie aleasă special pentru acest haiku.

Oricine doreşte să trimită haiku-uri, este binevenit. Haiku-urile pot fi noi sau vechi, compuse cu alte ocazii. Fiecare autor poate să aleagă singur poemele pe care le consideră cele mai reuşite/potrivite pentru scopul de mai sus.

Pentru lunile martie, aprilie 2012 aştept propunerile voastre până pe 30 aprilie 2010, pe adresa: psioana@gmail.com.

Între timp, luăm în considerare şi varianta de a face un „calendar haiga”, deci în loc de a selecta fotografii, să combinăm haiku-urile cu grafica Constanţei Erca. Sau - de ce nu? – să scoatem două calendare: unul fotohaiku, celălalt haiga.

5 apr. 2011

Am primit de la Clelia Ifrim notiţele de mai jos. Scurtul comentariu la haiku-ul poetei japoneze Chiyo - jo este doar un "indicator rutier": te îndreaptă în direcţia cea bună, dar nu dezvăluie totul, lasându-ţi bucuria de a descoperi singur adâncimea lucrurilor. Îl redau mai jos, aşa cum mi-a fost trimis.

Viaţa văzută, vis nevăzut

(Câteva notiţe ale Cleliei Ifrim)

Îi scriam lui Charles Trumbull, editorul revistei „Modern Haiku”, care mă rugase să-i dau câteva amănunte despre eseul meu "Este pauza un spaţiu alb?", că realitatea nu are aceeaşi poartă pentru occidentali şi orientali. Scriindu-i acest lucru, nu ştiu dacă mă simţeam orientală sau occidentală. România, ţara în care m-am născut şi trăiesc din totdeauna, este aşezată la Porţile Orientului, "unde totul este mai lejer", cum spunea un diplomat francez în secolul XIX. Pontus Euxinus, Capătul Lumii, unde marele poet latin Ovidius a fost exilat de împăratul Augustus, este un loc pe ţărmul Mării Negre, care deschide poarta spre orient.

Făcând ordine în însemnările mele despre haiku, am găsit notate pe aceeaşi pagină următoarele:

„Plasa de păianjen

care-mi leagă poarta

deseori e ruptă”

James W.Hacket

„Fir de zorele

prins de lanţul fântânii -

cer apă-n vecini”

(the morning glory-

the well-bucket entangled

I ask for water)

Chiyo - jo

Vechile cărţi sfinte, filozofia şi poezia orientală, sau un vers de Longfellow, vorbesc despre faptul ca „viaţa nu este decât un vis”.

Chiyo - jo nu rupe firul de zorele pentru a scoate apa din fântână. Nu tulbură nimic din jur. Ordinea firească, naturală , este mai puternică decât cea făcută de om. S-ar putea ca Chiyo -jo să nu fi găsit apă în altă parte şi să fi răbdat de sete. Poate fântâna aceea era singura din sat. Nu ştim. Ce ştim cu precizie este faptul că ea nu a rupt firul de zorele care se urcase pe lanţul fântânii, pentru a scoate apă de băut sau pentru mâncare. Nu a vrut să rupă viaţa zorelelor, dar mai mult, ea nu a vrut să rupă visul acestora.

Clelia Ifrim

1 apr. 2011

CONCURSUL "HAIKU LA FOTOGRAFIE" - Aprilie 2011

Sursa: http://1x.com/photos/latest-additions/40140/

O nouă fotografie aşteaptă să-i eliberaţi haiku-urile prizoniere în imagine. Vă aşteptăm poemele până pe data de 27 aprilie, pe aceeaşi adresă: psioana@gmail.com. Îndrăzniţi, curaj!...:)

29 mar. 2011

REZULTATELE CONCURSULUI "HAIKU LA FOTOGRAFIE"

MARTIE 2011

Poemul câştigător:

Ploaie de vară –
dintr-o întâmplare

prieteni pe viaţă

ANA BEZEM

5 haiku-uri evidenţiate:

Natură moartă – sub venele albăstrii palpită viaţa Bea Hurmuz	Sanctuar gol - doar vrăbiile ciugulesc anafura. Dan Iulian		În siguranţă sub mâna ruginită – ploaie de vară Maria Tirenescu
statuia avei - trilul cintezei ridică praful câte-un pic Cezar Florin Ciobîcă		Însufleţire - sub căuşul de piatră ciripit gureş Frăţilă Genovel-Florentin

Bilanţul debutului acestui concurs de „Haiku la fotografie” este unul încurajator. S-au strâns în total 56 de haiku-uri provenite de la un număr de 27 de participanţi. Mulţumim tuturor pentru încurajare şi susţinerea acestei idei.

Poemul câştigător este cel al Anei Bezem:

Ploaie de vară -

dintr-o întâmplare

prieteni pe viaţă

Alături de acesta, au mai fost selectate şi afişate sub fotografie 5 poeme deosebite.

Felicitări tuturor celor evidenţiaţi!

A scrie un haiku pentru o imagine, şi nu invers, reprezintă o provocare pentru orice împătimit al acestui gen liric. Mecanismul naşterii poemului este cu totul altul decât atunci când îl culegem direct din emisfera dreaptă a cerebelului nostru (cea a proceselor analogice, a intuiţiei şi creativităţii). Imaginea (în speţă fotografia) impune nişte limite clare, fixează, obligă prin obiectul reprezentat. Figurativul declanşează un alt tip de proces cognitiv, care ridică într-o primă fază nişte bariere ferme creativităţii. De cele mai multe ori, în faţa unei imagini, obligaţi să o transpunem în vers, ne inhibăm, apelând zadarnic la harul poetic capabil de a traduce vizibilul în inefabil. Cel mult, reuşim să „povestim” fotografia, imaginând o poveste care să o expliciteze, să descrie – şcolăreşte sau mai rafinat – ceea ce ochiul oricum vede şi mintea ştie.

Este ceea ce s-a întâmplat şi la acest început de concurs „Haiku la fotografie”. Imaginea arăta mâna unei statui şi o pasăre sub ea. S-a scris deci despre statui şi păsări. Mai mult sau mai puţin descriptiv, mai cuminte sau mai provocator, cu interpretare şi tendinţă către partea milostiv sentimentală sau, din contră, către cea ironică, sarcastică sau chiar ecologică. Alte poeme sar calul şi devin atât de abstracte, încât legăturile cu imaginea rămân ascunse oricui altcuiva în afară de autor.

Majoritatea acestor poeme nu sunt proaste, mai toate dovedind experienţă, sensibilitate şi înţelegerea unor mecanisme de fineţe în crearea unui haiku. Dar cele mai multe nu se ridică dincolo de o abordare narativă – şi prin aceasta destul de banală - a imaginii. Nu surprind printr-un unghi de vedere inedit, nu descoperă nimic din ceea ce nu putea fi sesizat şi fără cele trei versuri.

Poemul câştigător reuşeşte însă să creeze o punte originală între fotografie şi versuri. El nu poate fi înţeles fără imagine, ceea ce dovedeşte că autoarea a descoperit mecanismul corect al scrierii acestui tip de haiku (haiku pentru o imagine dată). În acelaşi timp, versurile nu „repetă” imaginea, nu o descriu nici măcar parţial. Ele sugerează doar o interpretare personală a scenei, deschizând perspectiva unor jocuri multiple de tâlcuri şi înţelesuri. În imediat, folosirea „inteligentă” de către pasăre a adăpostului oferit de statuie. În plan subtil, sugestia unei „ore astrale” în viaţa celor două personaje (statuia şi pasărea), ca început al uneia dintre cele mai complexe şi tainice relaţii omeneşti: aceea de prietenie. Un fapt banal, o ploaie, are efecte profunde şi definitive pentru 2 fiinţe (căci în contextul acesta şi statuia este o fiinţă): o relaţie pentru o viaţă întregă! Într-un plan şi mai subtil, acest incident banal al ploii alătură două contrarii aparent ireconciliabile: obiectul „mort” şi viaţa, recele materiei neînsufleţite şi căldura făpturii, duritatea bronzului şi fragilitatea pufoasă a puiului de pasăre, unindu-le definitiv prin ceva inefabil dar extrem de puternic: sentimentul.

Felicitări încă odată câştigătoarei şi tuturor celor care au participat. Cu fiecare încercare nouă nu facem decât să câştigăm, cu toţii, experienţă. Vă aşteptăm cu acelaşi interes şi în luna aprilie.