noapte de vară –

în lopata groparului
o stea căzătoare

(ca să vedeţi imaginea la dimensiune mai mare faceţi clic pe ea şi în pagina nouă mai faceţi clic încă o dată)

Un articol excepţional despre fotografie, haiku şi metafizica lor, scris de Marius Iosif, puteţi găsi aici: 

http://www.modernism.ro/2009/08/25/metafizica-fotografiei/

CONCURSUL "HAIKU LA FOTOGRAFIE" - 

Iulie 2011

Fotografia aparţine unui fotograf român, Răzvan Berbecaru, al cărui blog îl puteţi vizita la adresa din imagine. Ea mi-a fost trimisă special pentru acest concurs, semn că interesul pentru fenomenul haiku/haiga este în creştere, depăşind frontiera grupului nostru.

Vă aşteptăm cu haiku-uri până pe 27 iulie, la adresa: psioana@gmail.com.

運良く....:)

REZULTATELE CONCURSULUI "HAIKU LA FOTOGRAFIE"

IUNIE 2011

Poemul câştigător:

cumpăna vremii –

o umbră întârzie

în veacul trecut

Petru Ioan Gârda

5 haiku-uri evidenţiate:

Lunea Morților - tangoul umbrelor pe asfaltul încins Cezar F. Ciobîcă	soare la apus – doar umbrele se întind când munca e-n toi Maria Doina Leonte
strada pustie – de-o viaţă el şi umbra tot împreună Cornel C. Costea	omul şi umbra – norul spre-apus destramă loialitatea Doina Bogdan
în drum spre casă - umbra căruciorului scârțâie și ea Cristina Ailoaei

O lună plină de suspans. Până acum câteva zile trimiseseră haiku-uri abia vreo şapte persoane. Pe ultima sută de metri numărul participanţilor a ajuns la 21, cu un total de 40 de haiku-uri. A doua surpriză a constat în numărul neobişnuit de mare de poeme bune şi foarte bune. Podiumul începe să fie neîncăpător, diferenţa între haiku-urile premiate/evidenţiate şi celelalte fiind de multe ori abia sesizabilă. Niciodată până acum nu mi s-a părut mai dificil de selectat, şi mai ales de argumentat pertinent această selecţie.

Toate acestea mi se par a fi un semn tare bun. Pe de o parte, această evoluţie arată că autorii unei astfel de lirici - atât de speciale şi dificile - cum este haiku-ul scris pentru o anumită imagine, învaţă repede şi aplică cu precizie cheia componistică a acestui gen. Pe de altă parte, acest lucru dovedeşte că un asemenea concurs are şanse de supravieţuire, găsindu-şi o nişă a lui: o comunitate subţire, dar rafinată, care gustă provocările şi dificultăţile speciale impuse de „comanda” unei imagini, al cărei mesaj trebuie recunoscut, extras şi completat cu o precizie de ceasornicar pasionat de fineţea mecanismului din mâinile sale.

Recolta acestui iunie face dovada că cei care se strâng lună de lună în jurul acestui concurs încep să fie nişte „profesionişti” ai genului. Până la sfârşitul anului am convingerea că se va strânge suficient material pentru o antologie care să reprezinte, poate, un cap de pod în „subspecia” haiku-ului scris pentru o imagine dată.

De data aceasta premiantul este Nelu Gârda cu poemul:

cumpăna vremii –

o umbră întârzie

în veacul trecut

Un poem plin de profunzime, care respectă regula fundamentală a haiku-ului la fotografie: nu descrie imaginea, dar este legat organic de ea.

Autorul porneşte de la imagine, descifrând-o într-o manieră plină de originalitate şi neprevăzut. Umbrele lungi din fotografie ne duc cu gândul la un ceas anume al zilei, apusul. „Cumpăna vremii” – sintagmă sugestivă pentru a descrie „trecerea” - trimite atât la acest moment al zilei, cât şi la alt aspect al imaginii, şi anume „tărăboanţa vetustă” a personajului din fotografie, care pare coborâtă din alt veac. Suprapunerea sensurilor este desăvârşită: umbrele obiectelor „scăpătate”, acompaniate de umbra unui om al „zilei de ieri”, converg cu mesajul pe care-l extragem de obicei atunci când vorbim de amurg. O zi se sfârşeşte, un om sărman se uzează încet sub mizeria cotidiană, o epocă apune şi ea, prefăcând în umbre/amintiri ceea ce ieri era viu, funcţional şi plin de culoare. Un „mono no aware” extras exemplar din imagine şi transpus în trei versuri. Felicitări, Nelu Gârda!

Un haiku original – şi în aceeaşi notă interpretativă ca cel premiat – este şi cel al lui Cezar Ciobîcă. Aici această „lune a morţilor” asociată cu tangoul mă trimite cu gândul la o sărbătoare mexicană a morţilor. Foarte bine surprinsă dinamica liniilor din imagine: orizontala umbrelor versus verticala corpurilor, ceea ce sugerează exact cadenţa unor paşi de tangou.

Felicitări tuturor, chiar şi (sau mai ales lor) celor care, deşi ar fi meritat să fie pe podium, nu au mai avut loc.

Dacă mă opresc aici şi nu punctez şi celelalte haiku-uri evidenţiate, nu înseamnă că ele ar fi mai puţin vrednice de un comentariu. Din contră! Văzând calitatea în creştere a poemelor, mă gândesc dacă nu ar fi deja necesar un grup de discuţii şi dezbateri pe această temă. Un schimb de opinii, comentarii, observaţii pe marginea concursului, dar şi, lărgit, pe tema haiga-lei cred că se impune. Rog pe cei pe care i-ar interesa acest lucru să-mi dea un semn de viaţă. Am putea crea un grup yahoo pe această temă. 

Haiku: Ioana Dinescu                                            Grafica: Constanţa Erca

APROAPE DE JAPONIA

Romanian Haiku alături de Asociaţia Rădăcini Culturale

Vineri şi sâmbătă - 10.-11.06. - ne găsiţi la Colegiul Mihai Viteazul, conform programului de mai jos.

Ne bucuram să fim alături de Asociaţia Rădăcini Culturale, organizatoarea evenimentului. 

Constanţei Erca şi mie, în parteneriat cu Editura Herald, ne-a reuşit o expoziţie haiga, pe care o puteţi vedea în biblioteca colegiului.

CONCURSUL "HAIKU LA FOTOGRAFIE" - 

Iunie 2011

Sursa: Deviantart, Shadow by Omur Yilmaz,
http://browse.deviantart.com/?qh=&section=&global=1&q=shadow+omur+yilmaz#/d1aot0s

O nouă "poveste" vă aşteaptă....:)
...până la 27.06!
Inspiraţie!

REZULTATELE CONCURSULUI "HAIKU LA FOTOGRAFIE"

MAI 2011

Poemul câştigător:

ea îi zâmbeşte

mângâindu-i obrazul –

banca din iarbă

Maria Tirenescu

5 haiku-uri evidenţiate:

viaţa-n mariaj - după schiuri iar iarbă, pe nesimţite. Daria B.	cu ochii închişi – trag adânc în piept încă o primavară Dan Norea
doi bătrâni în parc - amintiri nerostite de ambele părţi Livia Ciupav	popas pe bancă - ajunşi în toamna vieţii pe acelaşi drum Virginia Popescu
vară indiană - râsul ei străluminând gândurile negre Cezar Florin Ciobîcă

Iată că şi în luna mai au reuşit să se adune în jurul acestui concurs 15 persoane, cu un total de 25 de haiku-uri. Mulţumim pentru interes şi constanţă, sperăm să rămânem împreună şi  în continuare, chiar dacă câştigător nu poate fi, în fiecare lună, decât un singur poem. Mărturisesc că au fost dificil de selectat cele 5 poeme evidenţiate. Cel puţin încă 3 dintre cele primite luna aceasta ar fi meritat să stea pe podium, dar constrângerile regulamentului cer sacrificii....:)

Luna aceasta în frunte se află Maria Tirenescu cu poemul:

ea îi zâmbeşte

mângâindu-i obrazul –

banca din iarbă

Haiku-ul Mariei îmi pare a fi unul special. El redă – fără a descrie (!) - atmosfera ce se desprinde din tablou, alegându-şi doar una din cheile de interpretare posibile ale momentului surprins în fotografie.  

Perechea din imagine pare a avea o îndelungă şi reuşită practică a experienţei cuplului. Între cei doi exerciţiul afecţiunii reciproce a creat o complicitate ludică. Este evident ca zâmbetul ei se naşte din acel răsfăţ pe care-l acorzi persoanelor iubite necondiţionat. Acelaşi zâmbet cuprinde şi un strop de ironie – bonomă – la adresa partenerului, acest „enfant terrible”, pe care-l tachinează, stârnindu-l. Iar el am spune că atât aşteaptă: îşi joacă cu dăruire clauneria, doar pentru a culege zâmbetul celei dragi, cu tot cu ceea ce aceasta pune în zâmbet.

Este exact ceea ce Maria surprinde în primele două versuri: zâmbetul ei, ca element esenţial al interacţiunii din imagine, împreună tot ceea ce cuprinde el. Gestul mângâierii obrazului descrie concentrat esenţa relaţiei între cei doi. Versul este un fel de roentgen al scenei vizibile în fotografie, relevând dedesubturile.

Ultimul vers, banca din iarbă, pare în primul moment că rupe această concentrare pe esenţialul transmis prin fotografie, îndreptând atenţia cititorului către un fapt aparent nesemnificativ. Ce rol poate juca în toate astea banca pe care stau cei doi? Aici ne putem juca cu o serie de posibile interpretări. Banca poate fi percepută ca simbol pentru viaţa celor doi, pentru cuplu, pentru indestructibilul care-i leagă. În alt plan, banca din iarbă poate fi citită ca „banca lor”, locul unde se întâlneau, loc evident încărcat de amintiri, 

chintesenţă a intimităţii şi tainei care face din doi indivizi deosebiţi un cuplu.

Felicitări Mariei pentru fineţea şi precizia acestor versuri. Într-adevăr o „broderie” reuşită care îmbracă, completând, fotografia lunii mai. 

Felicitări celor cinci tovarăşi de podium, şi tuturor participanţilor. De la lună la lună poemele sunt mai bune, treptat ajungem de la primară la liceu...:)

Redau mai jos un nou eseu al Cleliei Ifrim, publicat iniţial în limba engleză, în revista "Ko" - Haiku Magazine, nr. primăvară - vară 2011 (Nagoya, Japonia).

Iarba de la Kusatsu

         Baston de orb -

         clopoţelul cheamă din depărtări

          primăvara *

Cred că o călătorie, chiar şi virtuală, pînă la leprozeria din Kusatsu, sau Portul  Ierbii, unde trăieşte poetul Murakoshi Kaseki presupune o pregătire specială. Am ales primele trei gînduri care mi-au venit în minte: bunul şi dreptul Iov din Biblie, poemul Sylviei Plath "Lady Lazarus" şi o imagine a unui sat din Dobrogea, unde se află ultima leprozerie din Europa.

Un bărbat, o femeie, şi o colectivitate. Aceste trei elemente constituie pentru mine imaginea unui clopoţel de pămînt. Poate este chiar clopoţelul pierdut, aşa cum spune

Murakoshi Kaseki, în alt haiku. Sunetul lui îmi va fi călăuză  în călătoria spre Kusatsu, sau Portul Ierbii, unde trăieşte Murakoshi Kaseki, bolnav de lepră de la 16 ani. Un poet contemporan, sau un copil care încă visează un vis al mamei lui. Chiar şi acolo, în colonia de leproşi, izolat într-o curte, orb, copil şi mamă nu pot fi despărţiţi. La Kusatsu, tocmai pentru că este un loc special, trecerea anotimpurilor nu are decît o valoarea temporară. In ordine spirituala, la Kusatsu, este o primăvară eternă. Copil şi mamă visează acelaşi vis.

Iarba, dinainte de a fi născut.

Cînd am citit pentru prima oară despre leprozeria de la Kusatsu unde trăieşte Murakoshi Kaseki, am căutat locul pe o hartă de pe internet.

Este la nord de Tokyo. Vroiam să văd acest loc,  deşi ştiam că nu o astfel de vedere "materială " se cere pentru a înţelege haiku-urile lui Murakoshi Kaseki.

Am sunat din nou clopoţelul găsit şi am mers după sunetul lui , ca după o hartă luminoasă.

         Podul de pămînt -

      primăvara a venit

      şi-acolo deja  **

Suntem în zorii unei zile de primăvară. Undeva departe, munţii ca nişte martori tăcuţi, solemni. Zgomotul lumii trecătoare a rămas undeva departe, în urmă. Vîntul adie uşor prin  iarba pînă la genunchi.

      Munţi înverziţi -

      cînd mă voi naşte din nou

      aş vrea să fiu un cal  ***

In folclorul romînesc, se spune că atunci cînd visezi un cal va veni în visul tău o fată tînără şi frumoasă. Primăvara de la Kusatsu are chipul acestei  fete frumoase, cu pletele fluturînd în vînt.

  

Clelia Ifrim

Murakoshi Kaseki, revista " Ko", primavara - vara 2004.

CONCURSUL "HAIKU LA FOTOGRAFIE" - 

Mai 2011

Sursa: 1x.com.

O nouă fotografie vă aşteaptă să vă încercaţi puterile. Haiku-ul poate fi şi vesel, maliţios, tandru, omenesc....

Dead-line: 27.05.

Succes!